Bun, hai să vorbim despre momentul în care România a făcut cea mai surprinzătoare mișcare din toată epoca comunistă. 1964 – „Declarația de Aprilie”. Pe hârtie, a fost un act revoluționar de independență față de Moscova. În realitate, a fost o manevră genială de căpetenie locală care și-a vrut mai multă putere și bani, fără să renunțe la sistemul comunist. A fost prima crăpătură serioasă în Blocul Răsăritean.
1. Contextul: De ce Ar Fi Vrut România Să Se Despartă de „Marele Frate”?
La începutul anilor ’60, în URSS domnea Nikita Hrușciov, care a condamnat parțial crimele lui Stalin („destalinizare”) și vorbea despre „coexistență pașnică” cu Occidentul. Dar pentru România, problema era ECONOMICĂ.
- Planul lui Hrușciov pentru COMECON (blocul economic comunist): Vroia o „diviziune socialistă a muncii”. Adică, fiecare țară să se specializeze în ce știe mai bine:
- RDG (Germania de Est) și Cehoslovacia: Mașini, industrii de înaltă tehnologie.
- Polonia și Ungaria: Produse agricole și industrii ușoare.
- ROMÂNIA: GRANARUL BLOCULUI (cereale) și FURNIZOR DE MATERII PRIME (petrol, gaze, lemn). NU industrie grea.
- De ce nu-i convenea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (liderul României)?
- Ambiție națională (și personală): Voia să facă din România o putere industrială, nu o colonie agrară. Construise deja combinatul siderurgic de la Galați. Vroia mai mult.
- Independență economică: O țară doar cu agricultură și materii prime rămânea săracă și dependentă pentru totdeauna.
- Momentul Politic: Hrușciov slăbise după Criza Rachetelor din Cuba (1962). Dej a simțit că poate să împingă.
Scopul lui Dej nu era să părăsească comunismul. Era să obțină dreptul de a-și industrializa țara cum voia el, fără dictatul Moscovei.
2. Declarația Însăși: Ce Spunea și Ce Nu Spunea (Aprilie 1964)
În aprilie 1964, Plenul Comitetului Central al PMR a adoptat o Declarație care a sunat ca un tun.
Ce Spunea (Partile Explozive):
- SOVRANITATE NAȚIONALĂ: „Fiecare partid comunist are dreptul să-și elaboreze, să-și aplice și să-și modifice în mod independent, creativ și într-o formă corespunzătoare condițiilor țării sale, linia sa politică.”
- EGALITATE ÎNTRE PARȚIDE: „Nu există partid „părinte” și partide „copii”, partide „superioare” și partide „inferioare”.” (Asta lovea direct în doctrina sovietică).
- DRUM NAȚIONAL CĂTRE SOCIALISM: „Calea și mijloacele de construire a socialismului diferă de la țară la țară.”
**Era, pe scurt, o **DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ A PARȚIDULUI ROMÂN față de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Nu mai erau obligați să asculte ordine de la Moscova.
Ce NU Spunea (Limitele Cruciale):
- NU menționa părăsirea COMECON-ului sau a Pactului de la Varșovia. Ruperea era politică și ideologică, nu militară sau economică totală.
- NU critica socialismul sau comunismul ca sistem. Doar critica ingerința sovietică.
- NU era un apel la liberalizare internă. Dimpotrivă, Dej consolida dictatura sa.
3. Reacția URSS: De Ce Nu Au Invadat (Cum Au Făcut în Ungaria ’56 sau Cehoslovacia ’68)?
Aceasta e întrebarea cheie. Dej a făcut o mișcare care, în ’56, ar fi dus la tancuri în București.
De ce i-au lăsat?
- Momentul Geopolitic: URSS era slăbită de criza din Cuba și de conflictul cu China. Nu putea să se confrunte cu o altă criză majoră în bloc.
- Natura Revoltei: România nu voia să părăsească comunismul sau Pactul de la Varșovia. Doar voia o politică economică diferită. Pentru URSS, era mai bine să aibă un rebel controlat, care totuși menținea frontul anti-occidental, decât să-l invadeze și să creeze un alt focar de nemulțumire.
- Dej era un Stalinist Dur Intern: Moscova știa că Dej era un dictator feroce împotriva oricărei opoziții interne. Era mai puțin periculos decât un liberalizator ca Dubček (în ’68), care putea să destabilizeze întregul bloc.
- Calculul lui Dej: A fost perfect. A știut cât de departe poate merge fără a provoca intervenția militară.
4. Consecințele Immediate: Ce a Câștigat România?
- AURĂ DE INDEPENDENȚĂ NAȚIONALĂ (și internă, și externă): Pentru populație, a fost un moment de mândrie. „Ne împotrivim rușilor!”. Pentru Occident, România a devenit „rebelul interesant” al blocului, cu care se puteau face afaceri.
- ACCES LA TEHNOLOGIE ȘI CREDITE OCCIDENTALE: A putut să se dezvolte industrial (petrochimie, mașini-unelte) cu ajutor american, francez, britanic. A început să vândă petrol și produse pe piața mondială.
- ÎNTĂRIREA PUTERII LUI DEJ: I-a consolidat imaginea de lider național puternic, distanțându-se de eșecurile economice sovietice.
- DESCHIDEREA DRUMULUI PENTRU POLITICA EXTERNĂ AUTONOMĂ A LUI CEAUȘESCU: A pus precedentele pentru poziția spectaculoasă din 1968 (condamnarea invaziei din Cehoslovacia). Fără 1964, 1968 nu era posibil.
5. LIMITELE ȘI PARADOXUL: Ruperea care a Întărit Dictatura
Aici e paradoxul istoric: Ruperea față de Moscova NU a însemnat liberalizare internă. Dimpotrivă.
- Dej (și mai târziu Ceaușescu) au folosit acest „național-comunism” ca să justifice o dictatură ȘI MAI PERSONALĂ ȘI MAI DURĂ.
- Mesajul era: „Noi suntem independenți de ruși, deci orice critică la adresa noastră este trădare națională.” A devenit mai greu să critici dictatura, pentru că erai acuzat că „faci jocul Moscovei”.
- Sistemul a rămas același: Partid unic, Securitate, cenzură, plan central. Doar că acum era comunism național, nu impus de Moscova.
**De fapt, declarația a fost mai mult o **„eliberare de sub tutela sovietică pentru o exploatare internă și mai brutală”. A permis conducerii române să stoarcă țara pentru propriile proiecte faraonice, fără să dea socoteală nimănui.
În Conuzie:
**Declarația din aprilie 1964 a fost o *victorie diplomatică genială și o tragedie națională îndelungată.* A câștigat autonomie externă pentru statul român, dar a și închis orice cale de liberalizare internă pentru cetățenii români.**
- A fost un act de curaj și șiretenie împotriva unui imperiu.
- A fost o unealtă perfectă pentru legitimarea unei dictaturi personale care, în anii ’80, a dus la sărăcirea și izolarea extremă a poporului.
A demonstrat că un stat poate să se elibereze de un stăpân străin, dar să-ți continue să-ți înrobască proprii cetățeni cu aceeași, sau chiar mai mare, brutalitate.
Așa că data viitoare când auzi de „independența față de URSS”, să știi că a fost independența conducerii de la București față de conducerea de la Moscova, nu independența poporului român față de dictatura comunistă. A fost schimbarea gazdei la închisoare, dar păstrarea tuturor celulelor și a cătușelor. O victorie pentru ego-ul național, dar o condamnare la închisoare pentru alte două decenii și jumătate pentru popor.
Leave a Reply