Bun, hai să vorbim despre cum România, o țară tânără și mică, a navigat printre marile imperii care își divizau lumea. “Concertul European” era numele dat sistemului de alianțe, echilibru și diplomatie care a guvernat Europa în secolele XIX-XX. Noi am fost ca un viermișor inteligent care învârtea printre picioarele elefanților, sperând să nu fie călcat, și să mai și culeagă câte o firimitură de pământ când elefanții se loveau.
1. Contextul: Ce e „Concertul European” și Care Erau Elefanții?
După înfrângerea lui Napoleon (1815), marile puteri (Marea Britanie, Franța, Prusia/Germania, Rusia, Austria/Austro-Ungaria) au încercat să mențină PACE ȘI ECHILIBRU în Europa, pentru a evita războaie majore. Se întâlneau în congrese să rezolve crizele. DAR fiecare își urmărea propriul interes, iar “echilibrul” însemna de fapt împărțirea zonelor de influență, mai ales în Balcani – în spatele nostru.
Pentru noi, „Concertul” însemna:
- NIMENI NU VROIA O ROMÂNIE PUTERNICĂ. Cu toții preferau o țară slabă, vasală, pe care să o poată influența sau controla.
- NOSTRA ȚINTĂ ERA OPUSĂ: Să folosim rivalitățile dintre ei pentru a ne câștiga recunoașterea, independența și extinderea teritorială.
2. Prima Mare Probă: Războiul Crimeii și Tratatul de la Paris (1853-1856)
- Războiul: Rusia vs. Imperiul Otoman, sprijinit de Franța și Marea Britanie. Unde e România? Pe teritoriul nostru se luptau!
- Strategia noastră: Să fim neutri? Să alegem o parte? Am ales să fim un teren de luptă pasiv, în speranța că învingătorii ne vor răsplăti.
- Tratatul de la Paris (1856):PRIMA NOASTRĂ VICTORIE DIPLOMATICĂ MAJORĂ.
- Rușii pierd influența. Puterile Occidentale ne acordă protecție colectivă.
- Recunosc UNIREA PARȚIALĂ a Principatelor (despre care am vorbit în lecția despre 1859). Ne dau o șansă.
- Ne iau sudul Basarabiei și-l dau Moldovei (dar asta se va întoarce împotriva noastră).
- Lecție: Dacă marile puteri se ceartă, noi putem câștiga ceva dacă suntem pe partea câștigătoare. Dar trebuie să ghicim cine câștigă!
3. Marea Lovitură: Independența și Tratatul de la Berlin (1877-1878)
- Războiul: Rusia vs. Turcia din nou. De data asta, negociem din poziție de forță: le permitem rușilor să treacă prin țară, dar cerem independența garantată (Convenția din aprilie 1877).
- Contribuția militară: Luptăm eroic la Plevna. Acum nu mai suntem spectatori, suntem aliați valorizați.
- Momentul Adevărului: Tratatul de la San Stefano (semnat de ruși). Rușii, nerecunoscători, ne cer înapoi sudul Basarabiei! ȘOC și TRĂDARE.
- Marele Test Diplomatic: Congresul de la Berlin (1878).
- Toate marile puteri se întâlnesc să renegocieze. Ion C. Brătianu e șeful nostru acolo.
- Strategia lui Brătianu genială: Folosește frica marilor puteri de o Rusie prea puternică. Le spune Austro-Ungariei și Marii Britanii: “Dacă lăsați Rusia să aibă tot, va fi prea puternică. Susțineți-ne pe noi, un stat tampon independent!”
- Rezultat:
- INDEPENDENȚA RECUNOSCUTĂ DE TOȚI! MARE CÂȘTIG.
- Pierdem sudul Basarabiei (dureros).
- Primim Dobrogea (compensație strategică – ieșire la mare).
- Lecție: 1) Nu te încrede în niciun mare frate (nici în ruși). 2) Poți să negociezi chiar și când ești slab, dacă știi să joci cu rivalitățile altora (diplomația balansului).
4. Alianțele Marilor – Unde Ne Potrivițm? (1883-1914)
Acum suntem stat independent. Dar suntem mic și vulnerabil. Trebuie un protector împotriva Rusiei (care încă ne vrea Basarabia) și a altor pericole.
- 1883: ALIANȚA SECRETĂ CU TRIPLA ALIANȚĂ (Germania, Austro-Ungaria, Italia). Carol I, de origine germană, ne alătură taberei germane.
- De ce? Pentru că Germania era cea mai puternică, și Austro-Ungaria era vecinul care putea să ne protejeze (sau să ne amenințe). Era o alianță de CONVENIENȚĂ, nu de inimă. Nu ne plăcea Austro-Ungaria (care stăpânea Transilvania!), dar era necesară pentru garanții.
- Problema MARE: Alianța noastră intra în CONFLICT DIRECT cu Visul Național (unirea cu Transilvania, care era parte a Austro-Ungariei!). Era o contradicție enormă. Trăiam într-o realitate schizofrenică: aliat cu stăpânul pământurilor pe care le voiam.
5. Marea Decizie Greșită: Primul Război Mondial (1914-1918)
- 1914: Războiul izbucnește. Tripla Alianță (noi) vs. Antanta (Franța, Marea Britanie, Rusia).
- Neutralitate (1914-1916):Timp de târgovială! Negociem cu AMBELE TABERE. Le spunem: “Ce-mi dați dacă intru de partea voastră?”
- Puterile Centrale (Germania/Austria): Ne oferă puțin din Transilvania. Puțin.
- Antanta (Aliații): Ne oferă RECUNOAȘTEREA DREPTULUI LA UNIREA CU TOATE TERITORIILE CU MAJORITATE ROMÂNEASCĂ! (Transilvania, Bucovina, Banat). Oferta de ne-refuzat.
- 1916: INTRĂM ÎN RĂZBOI DE PARTEA ANTANTEI. Calculul: Aliații câștigă, noi primim Transilvania.
- DAR CALCULUL E GREȘIT! Ofensiva noastră e respinsă, germano-austriecii ne ocupă jumătate de țară. Suferim un dezastru național.
- Marele Întors al Sorții (1918): Toți inamicii noștri PIERD războiul pe frontul de vest. Imperiile Austro-Ungar și Otoman SE PRĂBUȘESC. NOI, DEȘI ÎNVINȘI PE TEREN, CÂȘTIGĂM LA MASA NEGOCIERILOR. Toate teritoriile cu români se unesc cu noi. E norocul istoric suprem.
6. Perioada Interbelică: Stat Mijlociu, Singur și Neîncrezător
După 1918, suntem regat mare, dar:
- Ungaria ne urăște pentru Trianon.
- URSS-ul revendică Basarabia.
- Nu avem alianțe puternice. Încercăm cu Mica Înțelegere (Cehoslovacia, Iugoslavia) dar e slabă.
- În anii ’30, ne apropiem de Germania Nazistă pentru protecție economică și împotriva URSS. Facem același calcul vechi: aliatul celui mai puternic. Și din nou, alegem greșit.
7. Al Doilea Război Mondial: Un Deja-Vu Tragic
- 1940: Germania ne trădează la Dictatul de la Viena (dă jumătate de Transilvania Ungariei) și lasă URSS să ia Basarabia. Înfrângere diplomatică totală.
- 1941: Intrăm în război de partea Germaniei să recuperăm Basarabia și să atacăm URSS.
- 1944: Văzând că Germania pierde, facem o întoarcere la 180 de grade (23 August) și trecem de partea Aliaților. Acelasi pattern: schimb tabăra când văd cine câștigă.
- Rezultat: Învingătorii (URSS) ne ocupă. Pierdem independența în favoarea unei noi stăpâniri sovietice. Plata pentru alianțele greșite.
8. După 1989: Înapoi în Concert (Acum Unional European și NATO)
După Revoluție, am învățat lecția pe pielea noastră:
- Obiectiv clar: Integrare în structuri COLEGTIVE (nu alianțe cu un singur protector).
- 2004: INTRAREA ÎN NATO. Garanția de securitate COLECTIVĂ. Nu mai suntem singuri. Dacă ne atacă cineva, atacă toată Alianța. Este cea mai bună asigurare din istoria noastră.
- 2007: INTRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. Integrare economică și politică în “concertul” democratic european.
Această dată am făcut alegerea corectă: să ne integrăm într-o comunitție de valori și securitate comună, nu să balansăm între puteri rivale.
În Concluzie:
Istoria noastră în “concertul european” este o lecție în realism politic brutal, cu succesese spectaculoase și eșecuri catastrofale.
- Am reușit când am folosit rivalitățile marilor pentru a ne atinge scopurile naționale (1856, 1878, 1918).
- Am eșuat când am ales alianța greșită sau am calculat prost balanța puterii (1916, 1940).
**Moștenirea acestor secole este o *diplomație ageră, dar și o neîncredere cronică în “garantiile” marilor puteri.*** Știm că în ultimă instanță, fiecare se uită la interesul propriu.
Astăzi, în UE și NATO, am în sfârșit o poziție diferită: nu suntem un viermișor printre elefanți, suntem parte a turmei. Este cea mai stabilă și mai sigură poziție pe care am avut-o vreodată pe harta marilor alianțe. Lecția finală: singur, ești pradă. Într-o comunitate bazată pe reguli, ai o șansă.
Leave a Reply