Bun, hai să vorbim despre trei categorii speciale de cuvinte care arată că limba este o ființă vie, care crește, se schimbă și are accente diferite. Ele ne spun povestea timpului și a locului în care suntem.
1. Neologisme (Nou-nouțul în Limbă)
Ce sunt? Neologismele sunt cuvinte noi introduse într-o limbă. Ele apar pentru a denumi realități noi (obiecte, concepte, tehnologii) sau pentru a înlocui cuvinte vechi.
De unde vin?
- Împrumuturi din alte limbi: computer, email, blog, shopping, mindset, live.
- Calcuri (traduceri literală a unui cuvânt străin): zgârie-nori (skyscraper), înțelepciunea mulțimilor (wisdom of the crowd).
- Derivare internă (crearea de cuvinte noi din rădăcini românești): a încărca (un fișier), dădacă electronică (monitor pentru bebeluși).
Sunt ele „rele”? NU. Toate cuvintele au fost odată neologisme. „Avion”, „tren” și „radio” au fost neologisme acum 100 de ani. Este un proces natural. Problema apare când sunt folosite fără necesitate, când există deja un cuvânt românesc perfect clar.
Exemple actuale: tabletă, streaming, podcast, vegan, burnout, hashtag.
2. Arhaisme (Cuvintele-Bunicului din Dicționar)
Ce sunt? Arhaismele sunt cuvinte, sensuri sau construcții gramaticale învechite, care au ieșit din uzul curent al limbii. Ele se mai găsesc în texte vechi, proverbe sau folosite intenționat pentru a crea un efect.
De ce dispar? Limba se modernizează. Unele cuvinte sunt înlocuite de altele mai simple sau mai clare.
Exemple comune:
- Cuvinte: odgon (frânghie), părî (pârâu), a se mânia (a se supăra), celest (ceresc), așa-zic (adică), negreșit (fără îndoială).
- Forme gramaticale: eu suntu (în loc de sunt), mai-mare (mai mare), folosirea mult mai largă a cazului genitiv.
- Sensuri arhaice: a înțelege (însemna odată „a auzi”), a merge (însemna „a pleca”).
Unde le găsești? În textele clasice (Creangă, Eminescu, Vulgata), în basme („Așa hi să fie!”) sau când cineva vrea să sune solemn/istoric („Vă adresez aceste cuvinte…” în loc de „Vă spun”).
Sunt ele „moarte”? Nu complet. Unele trăiesc în expresii fixe sau proverbe: *a cădea la *indoită* (în capcană), *Gura *lui* și buzduganul domnesc.* (proverb).
3. Regionalisme (Cuvintele de Acasă)
Ce sunt? Regionalismele sunt cuvinte, expresii sau particularități de pronunție care aparțin doar unei anumite regiuni geografice a țării. Ele sunt corecte și vii în zona respectivă, dar nu fac parte din limba standard (literară) pe care o învățăm la școală și o folosim în media națională.
De ce există? Din cauza izolării istorice a regiunilor, a influențelor diferite (slavă, maghiară, turcă, germană) și a evoluției naturale a graiurilor.
Exemple populare:
- Moldova: a găti (a pregăti mâncare), înghețată (înghețată), șubre (șorț).
- Transilvania: a ține (a păstra), băga de seamă (a observa), corn (înghețată), găleată (găleată).
- Banat/Oltenia: a pd (a privi), toc (dulap), a hăcui (a vorbi fără rost).
- Bucovina/Maramureș: brici (pantof), cojoc (haină groasă).
Sunt ele „greșite”? NU. În contextul regional, sunt perfect corecte. Devine o problemă când scrii un text formal (pentru bac, o lucrare oficială) și folosești un regionalism pe care corectorul, care poate fi din altă regiune, îl poate considera greșeală sau neclar. Pentru siguranță, în scrisul standard, folosește varianta comună națională.
Exercițiu: Ce Sunt Acestea?
Stabilește ce categorie aparține fiecare cuvânt/exemplu:
- Feedback (de la engleză) → Neologism (împrumut)
- Auzi, măi! (adresare folosită în unele regiuni) → Regionalism
- A sădi (în sensul de „a planta”) → Arhaism (în uz curent e „a planta”, „a pune”)
- A face live (pe o rețea socială) → Neologism
- Pui la cale (a pregăti) – încă folosit, dar foarte vechi. → Arhaism (încă în uz în fraze fixe)
- A strădui (a încerca din răsputeri) → Arhaism / Cuvânt literar (mai rar în vorbirea curentă)
- Gogoși (gogoșari) → Regionalism (în unele zone; standardul este gogoși sau gogoașă)
În concluzie:
Neologismele, arhaismele și regionalismele sunt trei fețe ale aceleiași monede: dinamica vieții limbii.
- Neologismele arată că limba crește și se adaptează la lumea nouă.
- Arhaismele arată că limba are un trecut, o istorie și că unele părți se odihnesc în dicționare.
- Regionalismele arată că limba trăiește diferit în gurile oamenilor, că are rădăcini locale puternice.
A le recunoaște și a le folosi cu discernământ este semnul unui vorbitor și scriitor cult, care știe de unde vine limba și încotro se îndreaptă.
Leave a Reply