Bun, hai să vorbim despre momentul în care proiectul național românesc a trecut de la vis la realitate. Unirea Principatelor din 1859. Dacă întreaga istorie a României ar fi un film, acesta ar fi momentul genial din mijlocul poveștii când eroii găsesc o capcană pentru a păcăli răufăcătorii. A fost o lovitură de stat pașnică, o operațiune clandestină pe față, și cel mai important vot din istoria noastră.
1. Contextul: Europa – o Căruță cu Cai Puternici Care se Urmăresc
În 1859, România nu exista. Existau Două Principate Românești vasale Imperiului Otoman:
- Țara Românească (capitala: București) – zisă și Valahia.
- Moldova (capitala: Iași).
Dar stăpânirea otomană era slăbită. Marile puteri (“Concertul European”: Rusia, Austria, Imperiul Otoman, Franța, Marea Britanie) se certau între ele pe seama Orientului. NIMENI dintre ei nu voia o Românie mare și puternică pe malul Dunării. Fiecare voia un stat slab, pe care să-l poată controla.
Dar românii voiau unirea. De ce?
- Același popor, aceeași limbă, legături economice strânse.
- Speranța că împreună vor fi mai puternici și își vor putea câștiga independența deplină.
Problema era: Cum să faci unirea fără să superi toți câinii mari din curte care se uitau unul la altul?
2. Personajele: Actorii din Comedia Politică
- Ali Pașa: Marele Vizir otoman. Voia să păstreze controlul, dar era prins între presiunile marilor puteri.
- Napoleon al III-lea (Franța): Aliatul nostru secret! Voia să slăbească influența Rusiei și Austriei în Balcani. Susținea ideea națională românească.
- Rusia și Austria: DUȘMANII uniunii. Se temeau de un stat național român care să fie un exemplu pentru alte popoare din imperiile lor (slavi, maghiari).
- Boierimea liberală română: Mișcarea națională. Cei care visau la un stat modern. Îi reprezentau pe Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Ion Ghica.
- POPORUL: Nu era doar o masă pasivă. Opinia publică, prin ziare și adunări, cerea unirea.
3. Mecanismul Genial: Cum ai Băgat Peștele pe Gâște
Marile puteri, la Tratatul de la Paris (1856) care a încheiat Războiul Crimeii, au decis soarta Principatelor. Au fost de acord cu o UNIRE PARȚIALĂ (numită “Unirea Prințipatelor”). Dar au pus condiții imposibile:
- Fiecare principat își va alege propriul său domnitor.
- Cele două adunări (divanurile) vor funcționa separat.
- Doar câteva instituții comune (monedă, armată, cod civil) se vor discuta mai târziu.
Era o unire de formă, fără substanță. Un stat cu două capete.
Aici intervine TRUCUL. Boierimea liberală a avut o idee simplă și genială:
“Hai să alegem în AMBELE principate ACELAȘI OM ca domnitor!”
Asta înseamnă să respecți litera tratatului (fiecare principat își alege pe cine vrea), dar să îi înșeli spiritul, creând de fapt un singur stat cu un singur lider. Era ca și cum ai avea două firme separate, dar le pui același director general.
4. Momentele de Tensiune Maximă: Alegerile Din 1859
Etapa 1: Moldova (5 ianuarie 1859)
- Candidatul favorit al unionistilor era Alexandru Ioan Cuza, un colonel cu carieră modestă, dar de încredere.
- Divanul Ad-hoc al Moldovei se întrunește la Iași. Presiuni enorme. Turcii și austriecii încearcă să-l blocheze pe Cuza.
- Rezultat: Cuza primește o majoritate copleșitoare de voturi. E ales domnitor al Moldovei. Prima jumătate din truc a reușit.
Etapa 2: Țara Românească (24 ianuarie 1859) – ACTUL FINAL
- Aici era dificil. Turcii și austriecii erau acum atenți. Au încercat să impună un alt candidat.
- În sala de vot din București, atmosfera e electrică. Membrii Divanului Țării Românești sunt presați să voteze pe altcineva.
- Dar unionistii țin punctul. Printr-o mișcare politică perfect coordonată, îl aleg și aici pe… ALEXANDRU IOAN CUZA.
- MOMENTUL DE EXPLOZIE: Când rezultatul e anunțat, mulțimea de afară izbucnește în urale: “Unire! Unire! Trăiască Cuza Vodă!” Era o revoltă pașnică, dar ireversibilă.
FAPTUL ÎMPLINIT: Același om conducea acum două state separate. Unirea personală era realizată. Era o realitate pe care marile puteri trebuiau să o înghită.
5. Reacția Marilor Puteri: “Păi… Așa se poate?”
- Imperiul Otoman: Se simțea păcălit. A refuzat inițial să recunoască alegerea dublă. Dar era singur, căci…
- Franța lui Napoleon al III-lea: A apărat cu tărie unirea. A spus că este voința poporului român.
- Rusia și Austria: Au fost furioase, dar nu au putut face nimic fără să intre în conflict cu Franța.
- Marea Britanie: A acceptat cu reluctanță, văzând-o ca pe un compromis.
Până la urmă, toți au recunoscut realitatea. În 1861, sultanul otoman a emis o carte domnească („hatîșerif”) recunoscându-l pe Cuza ca domnitor al ambelor principate, cu titlul de “Domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești.”
6. De Ce a Contat Atât de Mult? (Spoiler: Nu Pentru că a Ținut Mult)
Unirea lui Cuza a durat doar 7 ani (până în 1866 când a fost detronat). Dar a pus FUNDAȚIILE DE PIATRĂ ALE ROMÂNIEI MODERNE:
- A Creat STATUL UNIC: A unificat administrația, armata, sistemul fiscal. A abolit DANIILE CĂTRE PORTA OTAMANĂ pentru Moldova, un pas spre independență.
- A Făcut REFORMA AGRARĂ (1864): Cea mai importantă lege. A desființat claca și iobăgia, a împroprietărit țăranii. A distrus sistemul feudal.
- A Făcut REFORMA INSTRUCȚIEI (1864): A introdus învățământul primar gratuit și obligatoriu. A pus bazele unei națiuni educate.
- A Făcut CODUL CIVIL (1864): A dat țării un sistem de legi modern, uniform.
- A Deschide Calea pentru INDEPENDENȚĂ (1877) și REGAT (1881): A demonstrat că românii pot să-și conducă singuri soarta. A fost predecesorul direct al lui Carol I și al României Mari.
Problemele lui Cuza: A fost un reformator brusc, care a supărat boierii conservatori prin exproprieri. A devenit autoritar. Aceasta a dus la o alianță stranie între conservatori și liberali care l-au detronat în 1866. Dar munca lui era deja făcută: România exista.
În Concluzie:
1859 nu a fost un război de independență. A fost o operațiune de inteligentă politică. A fost momentul în care elitele românești au demonstrat că pot să joace șah cu marile imperii și să câștige o mutare decisivă.
- A fost o victorie a voinței politice asupra fatalismului istoric.
- A fost o dovadă de maturitate națională – știau ce vor și și-au găsit calea să o obțină fără confruntare directă.
- A fost actul de naștere al României ca stat modern, european. Tot ce a urmat – independența, regatul, România Mare – se trage de aici.
Așa că data viitoare când treci pe la Universitatea din Iași (întemeiată de Cuza) sau când auzi de legea reformei agrare, să știi că rădăcina lor e în acea dimineață de 24 ianuarie 1859 din București, când niște oameni au spus “Da” la același lider și au făcut din două bucăți una singură. Fără un glonț. Doar cu voință și cu un truc deștept. Asta e magia ei.
Leave a Reply